Vaccinarea copiilor de 5-11 ani ar putea începe în a doua jumătate a acestei luni

Vaccinarea copiilor de 5-11 ani ar putea începe în a doua jumătate a acestei luni
Publicat: 06/01/2022, 21:44

„Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni”, informează CNCAV (Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19).

Precizări cu privire la vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani:

-la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg)

-ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile

– vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât și în cabinetele medicilor de familie

-platforma de programare a fost actualizată de către STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și se vor putea efectua programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România

– vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani va începe în România după recepționarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni

-prezentarea la vaccinare se poate face direct în centru, fără programare, sau cu programare prin platformă https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ și Call Center – 021 414 44 25.

Menționări:

Riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani. Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8.7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieți, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4.3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populația nevaccinată fiind de 0.2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile. Detalii: https://bit.ly/CDC-5-11

Mai multe informații despre recomandarea EMA privind vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani: https://bit.ly/3HAitfC

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești...
×